O obligație de creanță garantată (CDO) este un titlu de creanță care este garantat printr-un set de instrumente de datorie, cum ar fi obligațiuni sau ipoteci. CDO este un derivat de credit.
Emitentul CDO (protection buyer) îl folosește în general pentru a acoperi un portofoliu de active cu risc de credit. Deși poate fi folosit și pentru a intra într-o poziție scurtă împotriva acelei datorii.
Procesul care transformă aceste active individuale într-un CDO este securitizarea, care are loc în afara bilanţului băncii, pentru care se creează o societate specială în vederea administrării, structurii şi administrării activelor riscante.
Prin urmare, CDO-urile au fluxuri de numerar care sunt susținute de un portofoliu de active cu datorii, care poate fi orice instrument de datorie, obligațiuni publice și private, ipoteci, împrumuturi și chiar un alt tip de CDO. CDO care sunt susținute de alte CDO sunt cunoscute ca CDO sintetice.
Structura CDO-urilor
La structurarea activelor datoriei, CDO-urile rezultate pot avea o calitate a creditului mai bună sau mai proastă decât datoria structurată, în funcție de modul în care se desfășoară structurarea.
Imaginați-vă că tocmai ați început o afacere pentru a cumpăra și a vinde case. Când ți-ai cumpărat prima casă și o închiriezi altcuiva, s-ar putea să nu ai suficienți bani pentru a-ți cumpăra o a doua casă, pentru că odată cu plata pe care o primești din chirie ar dura ani să aduni banii necesari pentru a obține o alta. Ce ai putea face ar fi să ipoteci casa pe care ai cumpărat-o și cu acei bani să cumperi o a doua casă. Ei bine, băncile fac ceva asemănător, dar când vine vorba de ipotecarea casei, ceea ce fac pentru a obține bani este să securitizeze acea casă, prin emiterea de obligațiuni susținute de casa respectivă. Adică, dacă nu pot plăti obligațiunile pentru că banca eșuează, cumpărătorii acelor obligațiuni păstrează casa.
Pentru a crea obligațiunile de titlu sau CDO, o bancă creează o companie care este responsabilă pentru cumpărarea acelor obligațiuni pe care banca le-a emis pentru a securitiza casa anterioară și alte case. Ulterior, firma se securitizează toate acele obligațiuni (sau instrumente de creanță), emitând obligațiuni noi care sunt garantate de obligațiunile anterioare, adică dacă societatea nu poate plăti, păstrăm obligațiunile, cele care sunt garantate de case.
Pentru a crea aceste CDO, emitentul împachetează instrumente de datorie și le împarte în diferite clase, care ar putea fi asimilate diferitelor niveluri (sau tranșe ). Fiecare tranșă are o ordine de prioritate diferită față de portofoliul (garanția) la care sunt legate, pe lângă expunerea diferită la un risc de nerambursare a activelor din portofoliu.
Dar aceste obligațiuni nu se fac doar cu datorii la domiciliu, ci cu multe alte tipuri de active.
Tipuri de obligațiuni de securitizare (CDO)
În funcție de activul securitizat, există diferite CDO:
- Obligațiuni de obligațiuni garantate (CBO) → obligațiuni.
- Obligații de împrumut garantat (CLO) → împrumuturi.
- Titluri garantate cu ipoteci rezidențiale (RMBS) → ipoteci pentru locuințe.
- Titluri garantate cu ipoteci comerciale (CMBS) → ipoteci comerciale.
- Titluri garantate cu active (ABS) → includ diferite active (de exemplu, carduri de credit).
Este foarte frecvent să găsiți un CDO cu structura care apare în diagrama de mai jos. Acolo unde există diferite niveluri ( tranșe ): datorie senior, datorie mezanin și acțiuni. Fiecare dintre ei va răspunde diferit în funcție de treapta pe care se află.
- Datorie senior: Vor fi cei cu o calitate mai bună a creditului, cei cu risc mai mic și cei mai siguri. De obicei au un rating AAA.
- Datorie la mezanin : Vor fi puțin mai riscante decât cele anterioare, prin urmare, vor plăti un cupon mai mare.
- Acțiuni: Este pasul cu cel mai mare risc. Prin urmare, este primul care înregistrează pierderi. Nu are rating.
În procesul de structurare, portofoliul (garanția) este mai întâi cumpărat de la bancă, în exemplu el conține 200 de milioane de euro care sunt plătiți pentru vânzarea diferitelor obligațiuni care au fost structurate (diferitele niveluri).
În acest caz, avem trei pași:
- Datorie senior cu rating AAA care promite o dobândă de 4% (160 milioane euro).
- Datorie mezanin cu rating BB care promite o dobândă de 7% (30 milioane euro).
- Acțiuni care nu sunt evaluate (10 milioane de euro).
Fluxurile de numerar care provin din portofoliul de active (colateral) vor fi plătite în funcție de ordinea de prioritate, adică ceea ce se numește „cascada fluxurilor de numerar”. În acest exemplu, obligațiunile vor plăti dobândă de 12 milioane de euro anual, presupunând că nu există default și acoperind comisioanele, pentru a plăti ulterior dobânda la diferitele niveluri și a ajunge la acțiuni.
Prin urmare, avem datorii senior (4% x 160 milioane = 6,4 milioane) și datorii mezanin (7% x 30 milioane = 2,1 milioane). Pentru partea de acțiuni va fi atunci (12 milioane – 6,4 milioane – 2,1 milioane), adică 3,5 milioane.
În cazul unui default în portofoliu, ordinea pierderilor este opusă cascadei fluxurilor de numerar.