De ce produsele pe care le producem durează din ce în ce mai puțin? De ce un bec fabricat în 1911 poate dura mai mult de 100 de ani când este aprins, iar cei care sunt fabricați astăzi abia rezistă 1000 de ore? Are un nume, uzură planificată
Învechirea programată este programarea duratei de viață utilă a unui produs, astfel încât produsul să devină inutil într-o perioadă de timp determinată anterior. De asemenea, pot fi limitate de numărul de utilizări, de exemplu, o imprimantă care după tipărirea a zece mii de exemplare nu mai funcționează.
Care este scopul uzurii planificate?
Scopul principal al uzurii planificate este de a se asigura că consumatorii cumpără produse de mai multe ori, nu doar o singură dată. Acest lucru crește în mod natural cererea de produse, deoarece consumatorii trebuie să revină din nou și din nou. Un utilizator trebuie să cumpere același produs de mai multe ori decât dacă acel produs ar fi rezistent și ar dura toată viața.
Imaginează-ți că nu ai fost nevoit să cumperi niciodată becuri, de când bunicul tău le-a pus acasă, acestea continuă să strălucească ca în prima zi. Pare neplauzibil dar nu este, acest tip de becuri ar putea fi fabricate perfect. Cu toate acestea, producătorii de becuri ar rămâne fără cumpărători ar ieşi din afaceri. De aceea produc becuri care au o durata de viata programata de 2500 de ore, astfel incat trebuie sa le cumperi din nou si din nou becuri. Este necesară uzura planificată? Este posibil să o punem capăt și să facem produse eficiente?
Documentar despre uzura programată
Documentarul numit „Cumpără, aruncă, cumpără” produs de RTVE vorbește despre uzura programată, un termen foarte puțin cunoscut de societate, dar extraordinar de important în vremurile noastre. Documentarul ne face să ne întrebăm dacă un sistem economic bazat pe consumism are sens.
În ultimul secol, companiile au investigat cum să proiecteze produse care să reziste mai puțin, astfel încât să le putem cumpăra din nou produsele. Are sens să cheltuiești bani căutând cum să faci produse mai puțin durabile? La prima vedere raspunsul este clar, dar daca becurile nu s-ar arde, firmele dedicate fabricarii lor ar da faliment si nu ar mai produce. Documentarul mai ridică câteva întrebări, are sens să fabricăm produse infinite pe o planetă cu resurse limitate? Nu există nicio modalitate prin care companiile pot încerca să îmbunătățească eficiența în timp ce pot supraviețui?
Dezbatere deschisă asupra durabilității produselor și a capitalismului
Documentarul deschide dezbaterea asupra logicii unui stil de viață de consumator, unde se produc munți de produse de calitate scăzută. În 1911 s-au anunțat becuri cu o durată de 2500 de ore, în 1924 producătorii lor au convenit să nu facă niciuna care să dureze mai mult de 1000 de ore.
Este o problemă care rupe bazele capitalismului, motiv pentru care este foarte greu de propus posibile acorduri pentru a-l schimba. O posibilă soluție ar fi, de exemplu, ca becurile să fie plătite anual pe factura de energie electrică ca primă de întreținere de calitate. Compania de iluminat s-ar ocupa de becuri ca pe un produs inclus in service-ul sau si pentru a-si reduce costurile ar incerca sa faca becurile sa reziste cat mai mult.
Acest documentar a câștigat numeroase premii de televiziune, printre care un Onwings, un premiu pentru cel mai bun documentar al anului 2011 de către Academia Spaniolă de Televiziune, SCINEMA (Australia), FILMAMBIENTE (Brazilia), Festivalul Internațional de Guangzhou (China), Premiul Special Maeda (Japonia), etc.
Documentarul îl puteți vedea în următorul link către RTVE: Documentarul – Cumpărați, aruncați, cumpărați