Diviziunea muncii

Diviziunea muncii constă în împărțirea diferitelor sarcini care alcătuiesc procesul productiv al unui bun sau serviciu, care este distribuit între un anumit grup de oameni.

Diviziunea muncii

Cu alte cuvinte, diviziunea muncii, deși tinde să fie confuză, este originea specializării muncii. Aceasta constă în fragmentarea sarcinilor necesare producerii unui bun sau serviciu, care sunt distribuite între o serie de indivizi, de obicei în funcție de forța, capacitatea, specialitatea sau natura lor. De-a lungul timpului, diviziunea muncii a permis creșterea productivității în anumite sarcini prin specializare, precum și dezvoltarea societăților.

Mari economiști precum Adam Smith sau Karl Marx și-au aprofundat studiile despre diviziunea muncii. Acest fenomen este considerat unul dintre pilonii fundamentali ai dezvoltării economice de-a lungul istoriei.

Originea diviziunii muncii

De-a lungul istoriei, societățile agrare au fost dedicate exclusiv agriculturii. În fața apariției unor nevoi precum comerțul, meșteșugurile sau crearea unui sistem militar care să garanteze siguranța indivizilor, apare diviziunea muncii. Pentru a face acest lucru, este esențial să știm ce a însemnat surplusul de producție. Când dezvoltarea tehnică a sarcinilor producea o creștere a productivității și, odată cu aceasta, un surplus de producție, restul indivizilor se puteau dedica altor sarcini precum războiul sau meșteșugurile, fără a fi nevoiți să se dedice agriculturii pentru a putea se hrănesc singuri.

Surplusul de producție a permis unui număr de oameni să continue să se hrănească, în ciuda faptului că s-au dedicat altor sarcini precum războiul. Așa se naște diviziunea muncii, permițând societăților să se organizeze într-un mod mai plural, precum și în numeroase funcții și meserii foarte diferite unele de altele. Cu toate acestea, în primele zile ale societății, diviziunea muncii era direct legată de surplusul de producție, deoarece acesta marca capacitatea diviziunii în funcție de numărul de oameni care se puteau alimenta cu surplusul.

Diviziunea muncii după Adam Smith și Karl Marx

Diviziunea muncii a fost obiectul de studiu al marilor economiști de-a lungul istoriei. Datorită relevanței unora, cei mai proeminenti au fost Adam Smith și Karl Marx.

Adam smith

Pentru Adam Smith, diviziunea muncii a fost una dintre cauzele principale pentru ca națiunile să-și sporească averea. Potrivit economistului scoțian și părintele școlii clasice, diviziunea muncii a permis creșteri mari ale productivității, deoarece muncitorul nu avea nevoie de schimbarea constantă a ustensilului în procesul de fabricație. Ca urmare a faptului că a efectuat o singură sarcină în procesul de producție. Acest lucru, pentru Smith, a permis producătorilor să economisească capital, întrucât un muncitor nu avea nevoie să aibă toate instrumentele pentru pregătirea unui bun sau serviciu, ci cele de care avea nevoie pentru a-și îndeplini sarcina în cadrul procesului de producție.

În felul acesta, Smith considera că, prin diviziunea muncii, muncitorul devenea din ce în ce mai specializat în funcţia sa. Acest lucru a permis ca, dobandind experienta in anumite sarcini, acestea sa fie perfectionate in timp. La rândul său, acest fenomen a favorizat dezvoltarea tehnică a sarcinilor. Acest lucru s-a întâmplat deoarece muncitorii specializați aveau din ce în ce mai multe cunoștințe despre sarcină, permițându-le dezvoltarea de noi instrumente și tehnici. Fenomen care i-a permis să dezvolte sarcina într-un mod mai eficient și mai mecanizat.

Pe de altă parte, Adam Smith a evidențiat mai mulți factori negativi care au provenit din diviziunea muncii. Printre acestea, împărțirea, la rândul ei, a salariilor. Smith considera că diviziunea muncii, în funcție de sarcina de îndeplinit, producea diferențe salariale între diferiții indivizi, în funcție de caracteristicile sarcinii de îndeplinit. Pe de altă parte, Smith a luat în considerare și deteriorarea progresului cunoașterii, atunci când elaborează sarcini extrem de mecanizate și monotone. Pentru aceasta, Smith a considerat că diviziunea muncii ar trebui compensată cu un stimulent pentru educație, pentru a atenua această deteriorare.

Karl Marx

Pe de altă parte, deși pe linia lui Smith, Marx a argumentat posibilele probleme ale specializării, întrucât considera că, în timp, monotonia îndeplinirii sarcinilor repetitive a ajuns să frustreze muncitorii. La rândul său, Marx a presupus că, într-un scenariu în care sarcinile erau din ce în ce mai repetitive, muncitorul are nevoie de mai puține cunoștințe pentru a-și îndeplini munca. Acest lucru, pentru Marx, are ca rezultat o calificare viitoare mai scăzută a angajaților, care au nevoie de mai puține cunoștințe decât ar avea nevoie dacă ar trebui să îndeplinească întreaga sarcină productivă.

În cadrul aplicațiilor sale teoretice, pentru Marx, și cu referire la teoria sa despre lupta de clasă, el a considerat că, uneori, diviziunea muncii provine dintr-o relație de dependență datorată unor chestiuni de ierarhie, instituind astfel controlul social. Mai mult, pentru Marx, diviziunea muncii s-a exprimat mai natural și mai dezvoltat în cadrul unui sistem comunist, întrucât nu a stabilit astfel de principii ierarhice.

După cum putem vedea, viziunea lui Marx era strâns legată de Adam Smith. Ambele concepții aveau trăsături comune în efectele asupra individului, diferă prin structura socială pe care o producea acest fenomen.

Avantajele și dezavantajele diviziunii muncii

Avantajele diviziunii muncii includ:

  • Productivitatea crește.
  • Calitate superioară a produsului sau serviciului.
  • Costuri mai mici în producție.
  • Ușurința dezvoltării tehnologice.
  • Îmbunătățirea calității vieții lucrătorului.

Pe de altă parte, dezavantajele diviziunii muncii pe care le-am putea evidenția sunt:

  • Monotonia vieții muncitorului.
  • Frustrare de la repetarea continuă a sarcinilor.
  • Cunoștințe tehnice mai puține.
  • Dependență mai mare de angajator.
  • Distrugerea spiritului creator